vineri, 12 noiembrie 2021

Prajitura cu prune.

 

Am profitat de faptul ca am mai gasit inca prune in piata si am mai pregatit o portie din aceasta prajitura delicioasa si super rapida cu arome de toamna .



 

Pentru o tava de 20/35 cm:

Ca si ingrediente e clar ...in primul rand prune...eu sincer nu le-am mai cantarit dar aproximativ cred ca au fost in jur de 300 gr.

Pentru blat :

6 oua

200 gr zahar

150 ml lapte

150 ml ulei

380 gr faina

1 pliculet praf de copt

Preparare : 

In primul rand spalam prunele, le indepartam samburii si le taiem in jumatati sau sferturi (depinde cat sunt de mari ).

Preincalzim cuptorul la 180 grade.

Separam ouale .

Intr-un bol amestecam faina cu praful de copt.

Galbenusurile le mixam cu zaharul pana acesta se topeste iar apoi adaugam treptat uleiul si laptele. La aceasta compozitie adaugam faina cu praful de copt si amestecam.

Albusurile le mixam separat cu un praf de sare pana obtinem o spuma ferma iar apoi cu grija o incorporam in prima compozitie.

Tapetam tava cu hartie de copt si apoi turnam compozitia in tava. Nivelam si asezam prunele peste blat.

Dam tava la cuptorul preincalzit la 180 grade si lasam la copt (prajitura e coapta in momentul in care la proba cu scibitoarea nu se mai lipeste aluatul de ea). Ca si idee la mine a fost gata in 25 de minute dar acest timp depinde de cuptorul fiecaruia.




...sa zicem ca am prins hotul...





joi, 25 martie 2021

Sandwich wrap cu ton

      



M-am tot gandit daca sa postez sau nu acest banal sandwich dar apoi m-am gandit ca de ce nu?  Cu totii avem cateodata nevoie  de o idee de cina sau pranz sau ce o fi super rapid de preparat si super gustos.

Va prezint asadar pranzul nostru de ieri preparat in 5 minute. Am avut o zi in care nu ma simteam bine de loc, energie sa  gatesc egal cu 0 iar pruncii urlau ca le este foame .


 

Ingrediente :

lipii

maioneza (eu am folosit maioneza vegetala)

felii de ardei gras rosu

avocado taiat felii

rondele de ceapa salota

spanac baby

conserva de ton in ulei de masline


 

Modul de preparare presupun ca vi-l imaginati : am pus din toate pe fiecare lipie , am rulat cat mai strans si am servit cu pofta .

luni, 1 februarie 2021

Chec sarat cu spanac si branza

Un chec sarat numai bun de pus in pachetelele pentru scoala sau serviciu, la un picnic , pe mesele festive sau la micul dejun. Este simplu si rapid de preparat iar gustul lui sigur va fi pe placul tuturor.

 





 

Ingrediente:

4 oua mai mari

80 ml ulei de masline

200 gr iaurt grecesc

270 gr faina

1 lingurita praf de copt

80 gr spanac baby

150 gr branza cheddar razuita sau un amestec de branzeturi mai tari   (eu am folosit 75 gr cascaval rucar si 75 gr cheddar)

sare, piper

Spalam spanacul , il lasam la zvantat intr-o strecuratoare iar apoi il tocam cu ajutorul unui cutit.

Mixam ouale impreuna cu putina sare pana iti dubleaza volumul. Adaugam  treptat uleiul iar apoi iaurtul si mai mixam putin. 

Faina o amestecan cu praful de copt iar apoi o incorporam in amestecul cu oua.

Adaugam si branza rasa, spanacul si piper dupa gust. Amestecam usor.

Turnam compozitia intr-o tava de chec tapetata cu hartie de copt si dam la cuptorul preincalzit la 180 grade pentru 35-40 de minute . Testam cu o scobitoare sa vedem daca e bine copt .

Scoatem checul copt din cuptor si il lasam la racorit in tava 10 minute iar apoi il scoatem pe un platou. Lasam sa se raceasca complet inainte de a-l felia.



 


luni, 25 ianuarie 2021

Supa crema de legume coapte

 O supa crema gustoasa si hranitoare,  potrivita pentru zile geroase de iarna ...


 



 1 cartof dulce

3 morcovi

1 radacina pastranac 

1 radacina patrunjel 

3 cartofi

1 dovlecel

1 ceapa mai mare

cativa catei de usturoi

sare, piper, ierburi aromatice 

ulei de masline

In functie de preferinta sau de ce aveti prin frigider puteti folosi si alte legume, sa omiteti unele dintre cele enumerate sau sa modificati cantitati.

Legumele se curata, se tare rondele sau cuburi si se asaza intr-o tava . Se asezoneaza cu sare, piper si ierburi aromatice .Se stropesc cu ulei de masline si se dau la cuptorul preincalzit la 200 grade pentru aproximativ 40 de minute sau pana sunt bine patrunse.




 

Cand legumele sunt coapte se scoate tava  din cuptor , se iau legumele din tava si se pun intr-o oala . Se toarna deasupra apa sau supa fierbinte  (cam 1-1,5 l in functie de cate legume aveti). Se da oala cu legume la fiert 10 minute.

Dupa acest timp se ia oala de pe foc, se lasa sa se racoreasca cateva minute iar apoi  se paseaza supa cu un mixer vertical. Daca mai este nevoie se potriveste la gust de sare si piper.

Supa se serveste alaturi de crutoane aromatizare cu usturoi de ierburi .

Pentru crutoane se iau cateva felii de paine si se taie cubulete (eu am folosit paine integrala cu seminte )

Se zdrobesc 2-3 catei de usturoi si se amesteca cu ulei de masline, ierburi aromate (eu am folosit ierburi de provence) si sare dupa gust. Acest amestec se toarna peste cubuletele de paine , se amesteca iar apoi se dau  la cuptor la 200 grade pana se rumenesc .


Supa crema de conopida

      Nu am fost mereu fan supe crema....nu am mancat  in copilarie si sincer nici nu stiam ca exista asa ceva...Situatia s-a schimbat dupa ce am avut copii si incercam tot felul de metode prin care sa ii fac sa manance din legumele care nu erau chiar pe placul lor. Supa crema era una din aceste metode. Intre timp si-au cam dat ei seama de smecherie dar supa crema a devenit una dintre supele preferate.

 



La aceasta supa crema m-am inspirat din cartea Laurei Laurentiu si am adaptat putin cu ce aveam prin frigider:

o conopida potrivita ca marime

2 cartofi

1 ceapa

2 catei de usturoi

o para 

ulei de masline

1 pahar smantana pentru gatit

50 gr crema de branza 

2 l supa de legume, apa, sau supa de pui

sare, piper

pentru servit felii de bacon 


Ceapa se curata si se taie solzisori. cartofii se curata si se taie cubulete, conopida se desface in buchetele, para se curata, i se indeparteaza cotorul si se taie cuburi.

In 2 lg ulei de masline punem la calit ceapa pana se inmoie putin . Se adauga apoi usuroiul taiat felii, cartofii , conopida si para. Se calesc si acestea putin iar apoi adaugam apa sau supa cat sa le acopere. Se acopera vasul si se lasa la fiert pana se inmoaie (cam 25 min). Se adauga si sare si piper dupa gust.

Cand legumele sunt fierte sa i-a oala se pe foc si se paseaza supa cu un blender vertical. Se adauga crema de branza si se mai mixeaza putin cat sa se incorporeze si aceasta.

Se pune din nou supa la foc cat sa dea 2-3 clocote. Se adauga smantana lichida si se amesteca bine.

Supa se serveste calduta impreuna cu felii de bacon prajite intr-o tigaie fara grasime si scoase apoi se servetele absorbante pentru a elimina excesul de grasime .

   





Rulada cu migdale si zmeura

O rulada fina si delicata care noua ne-a placut foarte mult . Povestea ei a inceput de la punga de migdale macinate pe care o aveam in camara si care urma sa expire in curand si de la cutia de mascarpone din frigider care da, ati ghicit....era tot cu termen de expirare in cateva zile...Si uite asa, intr-o sambata dupa amiaza m-am apucat eu de treaba si a iesit rulada minunata...



 

Pentru blat am folosit:

5 albusuri mari

2 galbenusuri

5 lg zahar

8 lg faina de migdale (100 gr )

3 lg faina

1 lgt rasa praf de copt

un varf de cutit de sare

Se porneste cuptorul si se potriveste la 170 grade.

Faina se amesteca cu faina de migdale si praful de copt.

Mixam albusurile cu sarea pana obtinem o spuma tare iar apoi adaugam treptat zaharul si mai mixam pana acesta se topeste. Adaugam galbenusurile si mai mixam putin. Incepem sa incorporam si amestecul cu faina si amestecam usor cu o spatula .

Intindem compozitia intr-o tava tapetata cu hartie de copt  si nivelam (tava cu dimensiunea aproximativa de 33/45 cm- eu am folosit tava clasica de la cuptor ) .

Se coace in cuptorul preincalzit la 170 grade timp de 15-20 minute pana suprafata devine usor aurie.

Blatul copt il scoatem din cuptor si asa cald, cu ajutorul hartiei de copt si al unui prosop il rulam si il lasam asa la racit.

Pentru crema:

300 ml smantana pentru frisca  (neindulcita am folosit eu )

250 gr mascarpone

3 lg zahar pudra

1 lgt esenta de vanilie

zmeura proaspata sau congelata

Incepem sa batem smantana pentru frisca (aceasta trebuie sa fie foarte rece in momentul in care incepem sa o mixam) si cand incepe sa se intareasca adaugam zaharul pudra . Continuam sa mixam pana frisca sa intareste . Amestecam frisca batuta cu mascarponele si cu esenta de vanilie.

Desfacem blatul rulat din hartia de copt si distribuim pe el 2/3 din cantitatea de crema. Pe una din margini  punem zmeura de la un capat la altul iar apoi rulam cat mai strans, astfel incat zmeura sa fie in interiorul ruladei.

Imbracam rulada cu restul de crema si nivelm cu o spatula . O dam la rece 2-3 ore.

Intr-o tigaie uscata rumenim cateva linguri de fulgi de migdale iar apoi ii presaram peste rulada pentru o nota crocanta .

Noi am servit rulada alaturi de un sos de zmeura pe care l-am facut din : o cana de zmeura congelata, putina apa si zahar dupa gust .


 

 Am pus la fiert zmeura impreuna cu putina apa si zahar. Am lasat la fiert cateva minute pana s-a topit zaharul  iar apoi le-am trecut printr-o sita .