marți, 24 iulie 2012
Pui cu legume la tava
O reteta de weekend gustoasa, simpla si usor de preparat....
8 ciocanele de pui (eu am avut de la pui de casa)
250 gr hribi (din congelator in cazul meu)
5 cartofi mai mari
300 gr fasole verde
2 morcovi
2 cepe
1 ardei gras
rosii cherry
sare, piper, ierburi aromate dupa gust (eu am folosit cimbru, rozmarin, putin busuioc), praf de usturoi
100 ml vin alb
Pentru ca puiul meu era de casa si necesita un timp mai indelungat de preparare m-am ocupat intai de el si de ciuperci. Am uns o tava cu putin ulei si am asezat pulpele condimentate cu sare, piper si praf de usturoi in tava . Printre ele am asezat ciupercile condimentate cu putina sare si piper.
Am stropit cu vin alb, am adaugat un pahar de apa , am acoperit tava cu folie de aluminiu si am dat-o la cuptor cam 30 de minute.
Intre timp m-am ocupat de legume pe care le-am curatat, spalat si taiat.
Dupa cele 30 de minute am scos tava de la cuptor, am luat ciocanele si ciupercile deoparte si am asezat in tava legumele pe care le-am condimentat cu sare, piper, putin delikat.
Am asezat ciocanelele si ciupercile deasupra, am mai adaugat 1/2 pahar de apa ,am asezat printre ciocanele cateva ramurele de cimbru si rozmarin, am acoperit tava cu folie de aluminiu si am mai dat la cuptor inca 40-50 de minute.
Dupa acest timp am indepartat folia de aluminiu si am mai lasat 10 minute sa se rumeneasca la cuptor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu