joi, 11 septembrie 2014

Fasole verde cu rosii la borcan


Foarte buna e fasolea aceasta iarna , se poate folosi la ciorbite, merge bine langa o fripturica sau chiar si goala in zilele de post.
Nu e greu de preparat iar in zilele scurte de iarna este de un real ajutor atunci cand te intorci tarziu de la munca si nu prea ai chef de gatit.

6 kg fasole verde cat mai cruda
 3 kg rosii
500 gr ardei gras
5 cepe mai mari
1 legatura  mare frunze de patrunjel
1 legatura frunze de telina
sare grunjoasa
 salicil
1 cana de ulei

Ne ocupam intai de rosii pe care le oparim si decojim. Le lasam sa se raceasca si le taiem cubulete.
Spalam ardeii si ii tocam cat mai marunt.
Ceapa o taiem solzisori
Tocam verdeata.
Fasolea o spalam si o rupem in bucati mai mici.
Intr-o oala mai mare punem un rand de fasole, un rand de ceapa, unul de ardei , unul de rosii, unul de verdeata. Presaram putina sare. Incepem sa punem apoi iar un rand de fasole, ceapa, ardei, rosii, verdeata sare, si tot asa pana terminam toate ingredientele ....avand grija ca ultimul strat sa fie de fasole .
Turnam deasupra uleiul, acoperim oala cu un capac si o dam la fiert la foc mic . O fierbem fara sa amestecam in ea si e gata atunci cand fasolea de deasupra e fiarta.
Punem fasolea fierbine in borcane curate, sterilizate la cuptor . Deasupra punem in fiecare borcan cate un varf de cutit de salicil. Capsam borcanele si le punem in paturi la dust uscat pana a doua zi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu